Astăzi vreau să răspund la întrebarea care a preocupat atât de mulţi ascultători încă de când am avut prima transmisie pe subiectul Sabatului. Cum a avut loc schimbarea, înlocuirea sâmbetei cu duminica, ca zi de închinare? Aceasta este probabil una dintre cele mai deranjante întrebări dintre cele religioase regăsite printre creştinii gânditori de astăzi. Din păcate, această problemă nu este abordată foarte des în mod public, din motive pe care le vom analiza astăzi. Dar mulţimile s-au întrebat când, cum şi de ce a apărut schimbarea. În transmisiile anterioare am stabilit că Biblia însăşi vorbeşte într-un mod pe deplin consecvent pe acest subiect.
Nicio schimbare nu este înregistrată în Biblie
Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament nu este nicio umbră de schimbare în ce priveşte doctrina Sabatului. Ziua a şaptea, sâmbăta, este singura zi la care se face referire folosind termenul de „Sabat” în întreaga Biblie. Nu doar că Isus a fost exemplul perfect de păzire a Sabatului de ziua a şaptea săptămânal, ci şi toţi ucenicii Săi au făcut acelaşi lucru după ce Isus S-a întors la cer. Însă nu se face nicio aluzie la vreo schimbare a acestei zile. Apostolul Pavel, care a scris pagini întregi de sfaturi despre probleme mai puţin importante precum conflictele dintre evrei şi neamuri, nu a avut niciun cuvânt de spus despre vreo controversă privitoare la ziua de închinare.
Circumcizia, mâncărurile închinate idolilor şi alte obiceiuri evreieşti au fost întâmpinate rapid în cadrul bisericii de creştinii timpurii dintre neamuri, dar problema mult mai serioasă a închinării săptămânale nu a fost niciodată un subiect de discuţie. De ce? Din simplul motiv că nicio schimbare nu a fost făcută privitoare la istorica zi a şaptea din vremurile vechi testamentare, de la creaţiune. Dacă ar fi avut loc vreo schimbare de la Sabat la prima zi a săptămânii, puteţi fi siguri că această controversă ar fi fost mult mai explozivă decât oricare alta pentru creştinii dintre evrei.
Istoria dă unele indicii
Dacă schimbarea nu a avut loc în Scriptură sau prin influenţa apostolilor, atunci când şi cum s-a întâmplat? Pentru a înţelege aceasta, trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat în acea biserică primară la puţin timp după ce apostolii au ieşit din scenă. Pavel a profetizat că apostazia va avea loc curând după plecarea sa. El a spus că va avea loc o îndepărtare de la adevăr. Nu trebuie să citeşti foarte departe în istoria bisericii primare pentru a vedea cum s-a împlinit acea profeţie. Gnosticismul a început să se ridice sub influenţa filozofilor care încercau să împace creştinismul cu păgânismul. În acelaşi timp, un foarte puternic sentiment antisemitic a devenit mult mai răspândit. Interpretări foarte speculative au început să apară privitoare la doctrinele principale ale lui Hristos şi ale apostolilor.
Convertirea lui Constantin
În vremea în care Constantin a fost instaurat ca împărat al Romei în prima parte a secolului al IV-lea, a avut loc o diviziune decisivă în biserică, ca rezultat al tuturor acestor factori. Cred că majoritatea dintre voi ştie că împăratul Constantin a fost primul aşa-numit împărat creştin al Imperiului Roman. Povestea convertirii lui este bine cunoscută celor care studiază istoria antică. El se afla cu armata lui pe drumul spre bătălia de la podul Milvius când a avut un fel de viziune şi a văzut pe cer o cruce în flăcări. Sub cruce erau cuvintele latine: „Sub acest semn vei învinge”. Constantin a luat acesta ca pe un semn că trebuie să fie creştini, atât el, cât şi armata lui. El i-a declarat creştini pe toţi soldaţii săi păgâni şi a devenit foarte zelos în a întări puterea şi renumele bisericii. Prin influenţa sa, mulţimi de păgâni au trecut în rândurile creştinilor. Dar, prieteni, ei încă erau păgâni în inimă şi au adus cu ei multe accesorii inutile ale închinării la soare, faţă de care au continuat să fie devotaţi. Am menţionat într-o transmisie anterioară despre introducerea Crăciunului şi a Paştelui în biserică. În acelaşi timp, multe alte obiceiuri au fost creştinate şi făcute potrivite pentru a fi introduse în practica bisericii.
Închinarea la soare
Vedeţi, în acea vreme cultul mitraismului sau al închinării la soare era religia oficială a Imperiului Roman şi reprezenta cea mai mare competiţie pentru noua religie creştină. Avea propria formă de organizare, temple, preoţie, robe, absolut tot. Avea de asemenea o zi de închinare oficială în care se aducea un omagiu special soarelui. Această zi era numită „venerabila zi a soarelui”. Era prima zi a săptămânii şi de aici avem numele duminicii (n. tr., în engleză, duminica este „sunday”, însemnând ziua soarelui). Când Constantin şi-a împins cu forţa trupele păgâne în biserică, ei ţineau ziua soarelui pentru a-şi exprima adorarea faţă de zeul soare. Era ziua lor sfântă. Pentru a face mai convenabilă pentru ei trecerea la noua religie, Constantin a acceptat ziua lor de închinare, duminica, în locul Sabatului creştin care fusese ţinut de Isus şi ucenicii Săi.
Amintiţi-vă că această cale era deja pregătită prin sentimentele antisemitice crescânde, îndreptate împotriva celor care erau acuzaţi că L-au dat pe Isus la moarte. După cum era de aşteptat, aceste sentimente îi determinau pe mulţi creştini să se lepede de ceva ce era ţinut cu conştiinciozitate de evrei. Aşa că ne este mai uşor să înţelegem cum a fost impusă schimbarea în creştinism printr-o lege civilă imperativă emisă de Constantin ca împărat al Romei. Fiecare cuvânt al acelei legi poate fi găsit în orice enciclopedie serioasă. Acei creştini timpurii, simţind că nu trebuie să urmeze închinarea evreilor mai mult decât este necesar, au fost gata să lepede chiar Sabatul care era ţinut de evrei.
Raportul istoriei
Unii dintre voi sunteţi poate foarte surprinşi de explicaţia pe care tocmai am dat-o şi nu vă voi cere să o credeţi orbeşte. Am înaintea mea o multitudine de figuri cu autoritate care să confirme ce s-a spus. Sunt istorici, catolici şi protestanţi, care vorbesc în acelaşi fel despre ce a avut loc de fapt în secolul al IV-lea. După ce Constantin a făcut proclamarea iniţială şi a dat decretul legal privitor la schimbare, Biserica Catolică a întărit acel act de la un conciliu bisericesc la altul. Din acest motiv, se fac multe declaraţii oficiale din surse catolice, care susţin că biserica a făcut schimbarea de la duminică la sâmbătă. Dar înainte să citesc aceste declaraţii, voi face referire la una din Encyclopædia Britannica (Enciclopedia britanică), de sub titlul „Duminica”. Observaţi: „Constantin a fost primul care a dat o lege privitoare la corecta păzire a duminicii şi a stabilit că trebuie să fie sărbătorită regulat în tot Imperiul Roman”. Acum puteţi verifica această afirmaţie în propriile enciclopedii sau puteţi merge la bibliotecă pentru a o căuta în alte surse istorice.
Urmează o declaraţie a dr. Gilbert Murray, profesor emerit de greacă la Universitatea Oxford, care cu siguranță nu a avut niciun interes personal legat de viziunea creştină asupra Sabatului. El scrie: „Din moment ce Mithras era soarele, «Cel de nebiruit», iar soarele era «Steaua regală», religia căuta un rege căruia să-i poată sluji ca reprezentant al lui Mithras pe pământ. Împăratul roman părea să fie clar identificat ca adevăratul rege. În contrast evident faţă de creştinism, mitraismul admitea că Cezarul este purtătorul harului divin. A fost atât de mult acceptat încât a reuşit să impună în lumea creştină propria zi a soarelui în locul Sabatului şi ziua de naştere a soarelui, 25 decembrie, ca zi de naştere a lui Isus.” - „History of Christianity in the Light of Modern Knowledge” („Istoria creştinismului în lumina ştiinţei moderne”)
Uitându-ne mai departe printre afirmaţiile istoricilor, dr. William Frederick spune: „Neamurile erau popoare idolatre care se închinau la soare, iar duminica era cea mai sacră zi. Pentru a reuşi să ajungă la oamenii din această categorie nouă, a părut firesc şi necesar ca duminica să fie făcută ziua de odihnă a bisericii. În acest moment, a fost necesar ca biserica fie să adopte ziua neamurilor, fie să ceară neamurilor să-şi schimbe ziua. Dar să schimbe ziua neamurilor ar fi fost o ofensă şi o piatră de poticnire pentru ele. Sigur că biserica putea să ajungă mult mai bine la ele prin păzirea zilei lor.” Aici regăsim, prieteni, o explicaţie clară a dr. Frederick despre cum a avut loc această schimbare. Un alt citat foarte asemănător acestuia se află în revista „North British Review”.
Dar să trecem mai departe la un alt citat din Catholic Encyclopedia (Enciclopedia catolică), vol. 4, p. 153: „Biserica, după ce a schimbat ziua de odihnă de la Sabatul evreiesc sau a şaptea zi a săptămânii la prima, a făcut ca porunca a treia să se refere la duminică, ca zi care trebuie ţinută sfântă, drept zi a Domnului.”
Catolicismul îşi asumă meritele pentru schimbare
Acum un citat din ziarul „Catholic Press” din Sydney, Australia: „Duminica este o instituţie catolică şi pretenţia ca ea să fie păzită poate fi apărată doar pe baza principiilor catolice. De la începutul şi până la finalul Scripturii nu există niciun singur pasaj care justifică transferul închinării publice săptămânale de la ultima zi a săptămânii la prima.”
Revista „Catholic Mirror” din 23 septembrie 1894 formulează ideile acestea astfel: „Biserica Catolică, cu peste o mie de ani înainte de existenţa vreunui protestant, în virtutea misiunii ei divine, a schimbat ziua de la sâmbătă la duminică.”
Pentru a lămuri pretenţiile despre care vorbim, vreau să citesc din două catehisme. Primul este „Convert’s Catechism of Catholic Doctrine” („Catehismul de doctrine catolice al convertitului”) de Peter Giermann: „Întrebare: Care este ziua Sabatului? Răspuns: Sâmbăta e ziua Sabatului. Întrebare: De ce ținem noi duminica în loc de sâmbăta? Răspuns: Noi ţinem duminica în loc de sâmbătă pentru că Biserica Catolică la Conciliul de la Laodiceea a transferat solemnitatea zilei de sâmbătă asupra duminicii.”
Apoi, din „A Doctrinal Catechism” („Un catehism doctrinal”) a lui Steven Keenan citim: „Întrebare: Ai vreun alt mod de a dovedi că biserica are putere de a institui sărbători sau precepte? Răspuns: Dacă nu ar avea o astfel de putere, nu ar fi putut face ceea ce toţi oamenii religioşi moderni admit. Ea nu ar fi putut înlocui păzirea Sabatului zilei a şaptea cu păzirea duminicii, ziua întâi a săptămânii, schimbare pentru care nu există nicio autoritate scripturistică.”
Din cartea cardinalului Gibbons, „The Question Box” („Rubrica întrebărilor”), p. 179: „Dacă Biblia este singurul manual al creştinului, atunci Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea are dreptate când păzeşte sâmbăta ca evreii. Nu este ciudat că cei care fac din Biblie singurul lor învăţător urmează în această privinţă tradiţia Bisericii Catolice, dând dovadă de inconsecvenţă?”
Încă un citat din cartea „The Faith of Millions” („Credinţa milioanelor de oameni”), p. 473: „Dar din moment ce sâmbăta, nu duminica, este menționată în Biblie, nu este ciudat faptul că necatolici care pretind că iau religia direct din Biblie şi nu de la biserică, ţin duminica în locul sâmbetei? Da, bineînţeles, este o inconsecvenţă, dar această schimbare a fost făcută cu aproape cincisprezece secole înainte de naşterea protestantismului şi la vremea aceea obiceiul era ţinut la nivel universal. Ei au continuat acest obicei, deşi se bazează pe autoritatea Bisericii Catolice şi nu pe un text expres din Biblie. Această păzire rămâne ca amintire a bisericii mamă din care sectele necatolice s-au îndepărtat, la fel cum un băieţel care fuge de acasă păstrează încă în buzunar o poză cu mama lui şi o buclă din părul ei.”
Este un citat cât de poate de interesant, nu-i aşa, prieteni? Şi este un citat foarte adevărat. Este destul de multă inconsecvenţă undeva printre rânduri, pentru că am examinat declaraţiile istoriei, pe care le puteţi verifica singuri în orice bibliotecă. Nu citesc nimic în mod părtinitor. Am încercat să ofer o imagine imparţială. Deşi am văzut pretenţiile ridicate de Biserica Catolică în publicaţiile ei, nu le citim pentru a pune pe cineva într-o lumină defavorabilă, câtuşi de puţin. Doar vă prezint o serie de afirmaţii care au fost scrise şi de pretenţii care au fost ridicate.
- Din colecţia de predici înregistrate ale lui Joe Crews