Unii oameni învata ca dupa ce legea si-a împlinit scopul de a-l conduce pe pacatos la Hristos pentru iertare si curatire, poruncile nu mai sunt necesare în experienta credinciosului. Este adevarat lucrul acesta?
Crestinul va continua sa depinda de „câinele de paza” al legii pentru a-i descoperi orice devieri de la adevarata cale a neprihanirii si pentru a-l conduce din nou spre crucea lui Isus, care curata pacatele. Aceasta oglinda care corecteaza va fi cu siguranta necesara în experienta crestinului de crestere progresiva.
Legea si harul nu sunt în competi?ie una cu alta, ci mai degraba lucreaza în desavârsita colaborare. Legea arata pacatele, iar harul mântuieste din pacat. Legea este voia lui Dumnezeu, iar harul este puterea de a împlini voia lui Dumnezeu. Noi nu ascultam de lege pentru a fi mântuiti, ci ascultam pentru ca suntem mântuiti. Apocalipsa 14:12 spune: „Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus”. Ce descriere perfecta a credintei si faptelor! Combinatia aceasta se regaseste în cei care sunt „sfinti”.
Lucrarea noastra de ascultare este adevaratul test al dragostei noastre. Din acest motiv, ascultarea este necesara în experienta adevaratului credincios: „(…) credinta fara fapte este moarta” (Iacov 2:26). Niciun barbat nu a câstigat vreodata inima unei femei doar prin cuvinte. Daca nu ar fi fost acte de devotament si daruri motivate de dragoste, majoritatea barbatilor ar fi înca în cautarea unui partener. Isus a spus: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împaratia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu, care este în ceruri” (Matei 7:21).
Declararea credintei sau simplele cuvinte prin care spui ca-L iubesti pe Domnul nu sunt suficiente. Adevarata dovada sta în ascultare. Autocolantele mari de astazi redau o idee superficiala despre dragoste. Ele spun: „Claxoneaza daca Îl iubesti pe Isus”, dar Isus a spus: „Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Iar acesta este exact lucrul pe care majoritatea oamenilor nu vrea sa-l faca. Ei se bucura sa zâmbeasca si sa spuna cuvinte frumoase, dar daca felul lor de a trai este deranjat, cei mai multi îl resping. Din nefericire, multi oameni de astazi nu cauta adevarul. Ei cauta o religie linistita, usoara, confortabila, care sa le permita sa traiasca cum vor si totusi sa le dea asigurarea mântuirii. Însa religia adevarata nu va putea face aceasta pentru ei.
Unul dintre cele mai puternice teste din Biblie pe acest subiect se afla în 1 Ioan 2:4: „Cine zice: «Îl cunosc» si nu pazeste poruncile Lui este un mincinos si adevarul nu este în el”. Apostolul Ioan ar putut scrie cu atâta siguranta pentru ca acesta este unul dintre cele mai adânc înradacinate adevaruri ale Bibliei. Isus S-a adresat celor care spun „Doamne, Doamne”, dar care nu fac voia Tatalui. Apoi, El a prezentat situatia multora care cauta sa intre în împaratie, pretinzând ca au facut minuni în Numele lui Hristos. Dar El le va spune cu parere de rau: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine” (a se vedea Matei 7:21-23).
Vedeti, a-L cunoaste pe Hristos înseamna a-L iubi, iar a-L iubi înseamna a-L asculta. Presupunerea corecta a scriitorilor Bibliei este foarte clara si simpla: daca cineva nu asculta de Hristos, el sau ea trebuie ca nu-L iubeste cu adevarat pe Hristos. Ioan ne asigura: „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Asadar, putem vedea cum cunoasterea, dragostea si ascultarea sunt strâns legate între ele si sunt absolut inseparabile în viata poporului credincios al lui Dumnezeu. Ioan a rezumat aceasta idee în urmatoarele cuvinte: „Caci dragostea de Dumnezeu sta în pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3).