Unul dintre tarii Rusiei, plimbându-se într-o zi în gradina sa, a ajuns la o santinela care statea în fata unei parcele cu buruieni. Tarul l-a întrebat ce facea acolo. Santinela nu a stiut sa raspunda. Tot ce a putut spune a fost ca i s-a atribuit acel post de catre capitanul garzii. Atunci tarul l-a trimis pe ajutorul sau sa-l întrebe pe capitanul garzii. Dar tot ce capitanul i-a putut spune a fost ca regulamentele cer o santinela pentru acel loc.
Acest raspuns i-a stârnit curiozitatea, asa ca tarul o poruncit începerea unei investigatii. Dar nicio persoana în viata de la curte nu-si putea aminti timpul în care nu a fost o santinela la acel post si nimeni nu a putut spune de ce era santinela acolo sau ce pazea ea.
Pâna la urma, au fost deschise arhivele si dupa o cercetare îndelungata, misterul a fost elucidat. Însemnarile au aratat ca Ecaterina cea Mare plantase acolo o tufa de trandafiri si pusese o santinela care sa aiba grija ca nimeni sa nu calce peste ea. Tufa de trandafiri a murit, dar nimeni nu s-a gândit sa anuleze porunca, asa ca pentru multi ani locul în care fusese tufa de trandafiri a fost supravegheat de oameni care nici nu stiau ce anume supravegheau. Devenise o traditie. Ei nici nu stiau de ce stau de fapt acolo, ci doar stateau acolo.
Stiati ca astazi avem multi învatatori religiosi care apara doctrine si practici ale caror origini le sunt necunoscute si care cu siguranta nu sunt înradacinate în Scriptura? Sunt doar niste traditii. Ei cred ca supravegheaza o planta sacra a adevarului, când în realitate apara doar niste buruieni ale erorii.
Aceasta ne duce la primul text de astazi, regasit în al cincisprezecelea capitol din Matei, versetul 13: „Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina.” Altfel spus, fiecare doctrina si practica religioasa care nu se bazeaza pe Scriptura va fi în final distrusa. Iar daca vreti ca la sfârsitul timpului sa stati printre biruitori, ancorati-va credinta în doctrinele si practicile pe care Dumnezeu însusi le-a fixat.
Cum putem cunoaste adevarul? Este o singura cale, cea de a studia cu atentie cartea pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Când este vorba despre un subiect atât de important cum este mântuirea, cu siguranta niciun crestin nu ar trebui sa depinda de ce a spus un alt om. El nu va urma traditia, ci va cerceta cu grija ce are sa-i spuna Dumnezeu prin Biblie.
Astazi vom prezenta textul biblic pe care omul l-a uitat – textul pe care Dumnezeu a spus sa ni-l aducem aminte. În Exodul 20 gasim cele zece precepte ale Creatorului nostru. Aceste zece porunci guverneaza relatia omului cu Dumnezeul lui si cu semenii lui. Se pare ca avem putine dificultati în a interpreta prima porunca care spune: „Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine”; sau a doua; sau a treia care ne aminteste sa nu luam în desert Numele Domnului, Dumnezeului nostru; sau a cincea care ne spune sa ne cinstim parintii; sau a sasea care ne aminteste sa nu ucidem; sau a saptea, sa nu comitem adulter; a opta, sa nu furam; a noua, sa nu dam o marturie mincinoasa; sau a zecea, sa nu poftim.
Crestinii de peste tot marturisesc ca este necesar sa tinem principiile acestor porunci divine ale lui Dumnezeu. Toate sunt la fel de importante. În Iacov 2:10-12, citim: „Caci cine pazeste toata Legea si greseste într-o singura porunca se face vinovat de toate. Caci Cel ce a zis: «Sa nu preacurvesti» a zis si: «Sa nu ucizi.» Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii. Sa vorbiti si sa lucrati ca niste oameni care au sa fie judecati de o lege a slobozeniei.”
Asadar toate aceste zece porunci sunt de importan?a egala. Sa ne fie foarte clar ca aceste zece porunci sunt de neschimbat, imuabile. În Maleahi 3:6 ni se spune: „Caci Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb.” În Psalmii 89:34 citim: „Nu-Mi voi calca legamântul si nu voi schimba ce a iesit de pe buzele mele.” Cu siguranta, daca Domnul însusi marturise?te ca legea Sa este imuabila, ca El însusi nu o poate schimba, atunci noi ca simpli oameni nu putem îndrazni sa ne atingem de aceasta Constitutie divina a guvernarii lui Dumnezeu. De fapt, Domnul ne porunceste în Deuteronomul 4:2: „Sa n-adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu si sa nu scadeti nimic din ele, ci sa paziti poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, asa cum vi le dau eu.”
Între cele zece porunci gasim un alt text biblic uitat, exact cel pe care Dumnezeu ne-a cerut sa ni-l aducem aminte. Va rog sa priviti din nou la Exodul 20 si sa cititi versetele 8-11: „Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna închinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este în casa ta. Caci în sase zile a facut Domnul cerurile, pamântul si marea, si tot ce este în ele, iar în ziua a saptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.”
Observati ca aceasta porunca este introdusa prin cuvintele „adu-ti aminte”, adica „nu o uita pe aceasta”. Ar putea fi din cauza ca Domnul stia ca dintre toate cele zece precepte divine ale Sale aceasta va fi cea mai uitata? Asa ca El a spus: „Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti” (n.tr., în engleza: „Adu-ti aminte de ziua de Sabat.”). Aici Domnul arata cât se poate de clar ca ziua pe care El a sfintit-o este Sabatul. Observati versetele 10 si 11 unde spune: „Dar ziua a saptea este ziua de odihna închinata Domnului, Dumnezeului tau (...) în ziua a saptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.” Asa ca atunci când ne aducem aminte de ziua de Sabat pentru a o tine ca sfânta, trebuie sa ne amintim si care zi a fost pusa de Domnul deoparte ca ziua Sa sfânta. Aceasta a fost ziua a saptea a saptamânii sau sâmbata, cum este numita astazi.
Observati ca aceasta porunca a Sabatului, împreuna cu celelalte porunci, a fost data lui Moise în forma scrisa la 2.000 de ani de la creatiune. Dar Sabatul însusi îsi are originea chiar la creatiune. În Geneza 2:1-3 citim: „Astfel au fost sfârsite cerurile si pamântul si toata ostirea lor. În ziua a saptea, Dumnezeu Si-a sfârsit lucrarea pe care o facuse si în ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca în ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse.”
Unii oameni cred ca învatatura Sabatului zilei a saptea este ceva nou, dar de fapt este cea mai veche institutie cunoscuta de om, pentru ca îsi are originea chiar la creatiune, la fel ca institutia casatoriei. Este interesant de observat, de asemenea, ca Sabatul zilei a saptea nu este o sarbatoare evreiasca, deoarece a fost dat cu 2.000 ani înainte sa fi existat vreun evreu. Într-adevar, Isus a spus în Marcu 2:27: „Sabatul a fost facut pentru om” – nu doar pentru evreu, ci pentru om.
Acum, care a fost motivul pentru care a fost lasat Sabatul? De ce a fost dat înca de la începutul timpului? „Aceasta va fi între Mine si copiii lui Israel un semn vesnic, caci în sase zile a facut Domnul cerurile si pamântul, iar în ziua a saptea S-a odihnit si a rasuflat.” (Exodul 31:17) Aici recunoastem ca Sabatul, daca este tinut de crestini, este semnul ca ei cred ca Dumnezeu este Cel care a creat lumea în sase zile si S-a odihnit în a saptea. În Exodul 20:11 este dat acelasi motiv pentru Sabat: „Caci în sase zile a facut Domnul cerurile, pamântul si marea, si tot ce este în ele, iar în ziua a saptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.”
Iata ca Sabatul devine un memorial al creatiunii, un semn sau un simbol al marii puteri creatoare a lui Dumnezeu. Stelele si dungile, steagul rosu, alb si albastru, stau astazi ca simbol al marii natiuni americane. Este cu adevarat un privilegiu pentru fiecare om cu sânge american sa salute si sa jure loialitate steagului. Nici unul dintre noi nu ar sta indolent la vederea steagului târât în noroi. Putem atunci îndrazni noi, crestinii, sa vedem simbolul guvernarii eterne a lui Dumnezeu smuls si târât în noroiul traditiei?
Isus este, desigur, exemplul nostru în toate lucrurile. Atunci Îl vom urma în tinerea Sabatului, pentru ca Isus a fost un pazitor al Sabatului. „A venit în Nazaret, unde fusese crescut, si, dupa obiceiul Sau, în ziua Sabatului, a intrat în sinagoga. S-a sculat sa citeasca.” (Luca 4:16). Da, era obiceiul, practica lui Isus sa tina sfânta zi de Sabat. În Ioan 15:10, Isus a marturisit: „Eu am pazit poruncile Tatalui Meu.” În Matei 15:9, El spune:
„Degeaba Ma cinstesc ei învatând ca învataturi niste porunci omenesti.” Sabatul zilei a saptea sta astazi ca porunca a lui Dumnezeu.
A tine prima zi a saptamânii sau duminica se bazeaza doar pe traditiilor oamenilor.
Multi crestini de astazi cred ca trebuie sa existe un motiv bun pentru care pazirea duminicii a înlocuit pazirea Sabatului, dar unii se întreaba de ce este tinuta prima zi a saptamânii în locul Sabatului din Vechiul Testament. Biblia nu spune nimic despre o astfel de schimbare.
Au pazit apostolii Sabatul? Urmasii lui Isus, dupa ce au vazut trupul lui Hristos în mormânt, „s-au întors si au pregatit miresme si miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, dupa Lege” (Luca 23:56). Nu este nicio relatare în Noul Testament care sa sugereze ca ucenicii sau urmasii lui Isus au cinstit o alta zi ca Sabat sfânt al Domnului.
În cartea Faptele apostolilor gasim referiri repetate la Sabat, mult timp dupa învierea lui Isus. În Faptele apostolilor 13:14 citim: „Din Perga, si-au urmat drumul înainte si au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagoga si au sezut jos.” În versetul 42: „Când au iesit afara, neamurile i-au rugat sa le vorbeasca si în Sabatul viitor despre aceleasi lucruri.” Si în versetul 44: „În Sabatul viitor, aproape toata cetatea s-a adunat ca sa auda Cuvântul lui Dumnezeu.”
Pe masura ce Pavel si-a continuat calatoriile misionare, el a continuat sa cinsteasca Sabatul zilei a saptea. În Faptele apostolilor 16:13 citim: „În ziua Sabatului, am iesit pe poarta cetatii, lânga un râu, unde credeam ca se afla un loc de rugaciune. Am sezut jos si am vorbit femeilor, care erau adunate laolalta.” Si în Faptele apostolilor 17:2: „Pavel, dupa obiceiul sau, a intrat în sinagoga. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi.”
Da, era un obicei al lui Pavel, la fel cum a fost si al lui Hristos, sa tina porunca Sabatului. „Pavel vorbea în sinagoga în fiecare zi de Sabat si îndupleca pe iudei si pe greci (în orasul Corint, Grecia)” (Faptele apostolilor 18:4). El a stat acolo un an si sase luni (versetul 11) si în fiecare Sabat era gasit în biserica cu oamenii.
Apostolul Pavel, dupa cum a marturisit el însusi în Faptele apostolilor 24:14, ca el „crede tot ce este scris în Lege si în Proroci”, a tinut aceasta porunca.
El este cel care a învatat ca pazirea legii care este sfânta, dreapta si buna nu este un mijloc de mântuire, ci un rezultat al mântuirii, o dovada ca dragostea lui Hristos a intrat în inima omului. Ca unul care Îl iubea pe Domnul, Pavel, asemenea tuturor apostolilor, a continuat sa calce pe urmele lui Isus în ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Absolut niciun text din Biblie, de la Geneza la Apocalipsa, nu sugereaza ca un nou Sabat ar trebui sa fie pus în locul celui vechi. De fapt, sunt doar opt texte în Noul Testament care mentioneaza prima zi a saptamânii. Cu siguranta, daca intervenise vreo schimbare de la ziua a saptea la ziua întâi trebuie sa fi fost mentionata într-unul dintre aceste opt versete.
Ati putea atunci întreba: De ce tin multi oameni duminica? Ei bine, din cauza ca asa au fost învatati; din cauza ca mamele si tatii lor, poate chiar bunicii lor mai înainte au facut la fel; din cauza ca ei credeau ca aceasta învatatura trebuie sa fie în Biblie; din cauza ca tu credeai ca trebuie sa fie un motiv bun pentru a face asa. Dar când supunem prima zi, duminica, testului adevarului Bibliei, constatam ca nu rezista, ca si toate celelalte învataturi traditionale ale oamenilor care au aparut în biserica în timpul Evului Mediu. Dar în aceste ultime zile, ca împlinire a profetiei biblice, adevaratul Sabat va fi din nou descoperit si va face parte din marea miscare de reforma care are loc înainte de venirea lui Isus.
În Isaia 58:12-13 ni se vorbeste despre marea reforma care specifica reînsufletirea adevaratului Sabat: „Ai tai vor zidi iarasi pe darâmaturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile strabune; vei fi numit «Dregator de sparturi», «Cel ce drege drumurile si face tara cu putinta de locuit». Daca îti vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca sa nu-ti faci gusturile tale în ziua Mea cea sfânta; daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-l vei cinsti, neurmând caile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale si nededându-te la flecarii.”
Celor care primesc aceasta reînsufletire din timpul sfârsitului a adevaratului Sabat, li se da fagaduin?a din versetul 14: „Atunci te vei putea desfata în Domnul.” Ce zi de desfatare devine adevaratul Sabat, a saptea zi a saptamânii, când este din nou acceptat si cinstit ca sfânt, al Domnului!
Biblia ne învata, de asemenea, ca Sabatul va fi pazit în cer. „Caci dupa cum cerurile cele noi si pamântul cel nou pe care le voi face vor dainui înaintea Mea – zice Domnul – asa vor dainui si samânta voastra si numele vostru. În fiecare luna noua si în fiecare Sabat, va veni orice faptura sa se închine înaintea Mea, zice Domnul.” (Isaia 66:22-23). Ce privilegiu va fi sa ne adunam în jurul tronului alb în Împaratia slavei în fiecare Sabat al zilei a saptea pentru a ne închina Creatorului si Mântuitorului nostru!
- „Sunday Tradition” („Traditia duminicii”, predica înregistrata a lui Joe Crews