Ochi închişi şi urechi surde

Strâmtă este calea

Unele din profeţiile cele mai uimitoare din Biblie au de a face cu cât de mulţi oameni vor fi mântuiţi la venirea Domnului Hristos. Domnul Isus a arătat clar că doar comparativ puţini vor fi gata să moştenească împărăţia Lui. El a declarat: "Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află" (Matei 7:13, 14).

În Luca 18:8, punând o întrebare foarte pătrunzătoare, Domnul Isus a lăsat să se înţeleagă că "puţini" s-ar putea să însemne chiar mai puţini decât am spera sau ne-am închipui. "Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?" Învăţătorul a mai amintit despre această despărţire definitivă în cuvintele următoare: "Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului" (Luca 17:26). Doar opt oameni au fost salvaţi de la potop şi "aşa cum a fost atunci" aşa va fi şi la venirea Lui. Alţi scriitori şi profeţi ai Bibliei se folosesc de un limbaj asemănător ca să zugrăvească "turma cea mică",
rămăşiţa şi pe cei "puţini" care se vor dovedi credincioşi până la sfârşit.

Faptul că atât de puţini vor fi mântuiţi nu este atât de şocant pe cât este motivul declarat de Biblie pentru care se pierd ei. Se pare evident că mari mulţimi vor fi excluse din cer deşi L-au mărturisit pe Hristos, I s-au închinat cu regularitate şi şi-au petrecut mult timp înfăptuind lucruri minunate în numele Lui. Domnul Isus a declarat: "Nu orişicine-Mi zice: 'Doamne, Doamne!' va intra în împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: 'Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în numele Tău?' Atunci le voi spune curat: 'Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.'" (Matei 7:21-23)

Aceste versete ne descoperă că pământul va fi suprasaturat de nespus de multe religii false în ultimile zile ale pământului. Milioane de oameni îşi vor petrece timpul, îşi vor cheltui banii şi se vor strădui să promoveze o religie, care implică aparente minuni, aparente daruri spirituale şi multă lucrare entuziastă. Toate acestea sunt deja menţionate în învăţăturile Domnului nostru. Şi cu toate acestea, aceşti mulţi vor fi total respinşi în cele din urmă de către Domnul Isus şi se vor afla în afara împărăţiei cerurilor. Ce adevăr uimitor! Este nevoie ca multor oameni să li se deschidă ochii cu privire la această situaţie puţin înţeleasă, care va caracteriza timpul sfârşitului. Apoi, va trebui să aflăm cum să evităm marile înşelăciuni spirituale, care vor face ca să se piardă atât de mulţi oameni religioşi.

De ce vor fi ei respinşi în ciuda închinării şi lucrării lor devotate pentru numele lui Isus? Asta i-a făcut pe unii chiar să se îndoiască de propria lor mântuire. Cum ar putea să ştie cineva că propria lui religie nu se va afla în cele din urmă în această categorie? Să încercăm să căutăm cu seriozitate răspunsul la aceste întrebări. Mântuirea noastră nu depinde de sinceritatea noastră, ci de aflarea adevărului în Cuvântul lui Dumnezeu şi de ascultarea noastră de el!

Ascultarea reprezintă testul unei religii adevărate

Primul punct pe care trebuie să-l înţelegem este acesta: ORICE LUCRARE RELIGIOASĂ ESTE CA ŞI INUTILĂ DACĂ NU ÎMPLINIM VOIA LUI DUMNEZEU. Domnul Hristos a declarat că, să chemi numele lui Dumnezeu şi chiar să conduci mari programe umanitare, de dragul binelui, va fi un lucru inutil dacă nu se ascultă de voia lui Dumnezeu. Reţineţi acest adevăr pe tăbliţa sufletului dvs. şi nu-l uitaţi niciodată--Scripturile pun preţ pe ASCULTARE ca fiind testul ce deosebeşte o religie adevărată de una falsă. Aceia care se implică atât de deplin în predicarea în numele lui Isus--cu timpul, talentul şi banii lor--dar nu ascultă de poruncile Sale, nu răspund cerinţelor lui Dumnezeu. De fapt, pentru că nu ascultă de Domnul Hristos, astfel de închinători deschid o uşă prin care Satana poate să intre nerecunoscut şi să înfăptuiască minuni prin ei, ÎN NUMELE LUI ISUS, minuni pe care ei le atribuie puterii lui Dumnezeu. Plângerea "N-am proorocit noi ... şi n-am scos noi draci în numele Tău?" este o dovadă clară că minunile lor se înfăptuiseră cu o altă putere decât cea a lui Hristos, deşi în numele Lui. Dacă Domnul Isus nu i-a cunoscut niciodată, cine altcineva a fost în stare să înfăptuiască astfel de minuni? Doar Satana. Biblia vorbeşte despre "duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite" (Apocalipsa 16:14).

Apropo, ce a vrut să spună Domnul Isus prin cuvintele: "Niciodată nu v-am cunoscut: depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege?" Cum ajungem să-L "cunoaştem" pe Domnul cu adevărat? Ioan cel prea iubit ne spune: "Oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut" (1 Ioan 3:6). "Cine zice: 'Îl cunosc' şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el" (1 Ioan 2:4). Să-L cunoaştem înseamnă să ascultăm de El. Biblic, este cu neputinţă să fii un adevărat copil al lui Dumnezeu, în timp ce refuzi să asculţi de poruncile lui Dumnezeu. O neascultare voită rupe relaţia, îndepărtează Duhul Sfânt prin care suntem sigilaţi şi îl exclude practic pe individ din starea de har.

Începeţi acum să înţelegeţi cât de simplu este să puneţi la încercare duhurile religioase care se află acum în lume? A venit timpul ca să vedem dincolo de muzica incitantă, de discursurile care te vrăjesc şi chiar dincolo de programele extraordinare de mărturisire şi să aplicăm testul înfiinţat de către marele Autor al întregului adevăr--Însuşi Domnul Isus. El a arătat deosebit de clar că cerinţele făcute de Dumnezeu de la început au rămas neschimbate. Starea de ascultare, care l-ar fi păstrat pe om în Eden devine condiţia refacerii sale la starea de Eden. "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele" (Ioan 14:15).

Iubirea nu înseamnă legalism

N-ar trebui să uităm să accentuăm la acest punct acel element al iubirii care trebuie să însoţească orice ascultare primită. Să sileşti să primeşti o experienţă personală de iubire cu Hristos Mântuitorul reprezintă o greşeală tot atât de fatală ca şi ignorarea oricărei ascultări. Şi Domnul Isus a avut de a face în repetate rânduri cu formalismul rece al fariseilor. Şi pentru că a condamnat atât de aspru mântuirea prin fapte, mulţi s-au grăbit să tragă concluzia că El a considerat ascultarea drept lipsită de importanţă. Acum, a venit momentul să vedem echilibrul minunat dintre credinţă şi fapte aşa cum l-a prezentat Domnul Isus. El a învăţat că să asculţi ca să fii mântuit reprezintă cel mai teribil legalism, dar să asculţi pentru că eşti mântuit reprezintă testul unei adevărate experienţe religioase.

Ascultarea urmează unei adevărate credinţe tot atât de sigur precum ziua urmează nopţii. Întâmplător, cuvântul "legalist" a fost prea mult vehiculat până aproape că a fost abandonat. Mă tem mult că mulţi creştini sinceri au fost acuzaţi de legalism doar pentru că iubirea lor pentru Hristos i-a făcut să fie mai atenţi cu ascultarea decât acuzatorii lor. Să nu uitaţi niciodată că un legalist este cineva care crede că poate fi mântuit prin faptele lui. Cel care ţine poruncile pentru că nu vrea să-L supere pe Dumnezeul pe care-L iubeşte nu este de loc legalist. Deseori se aude vechiul argument: "Aş prefera să văd un creştin iubitor şi fericit care nu ţine toate poruncile decât să văd unul neiubitor care ascultă cu stricteţe de lege." De ce să stăm să măsurăm grade de vinovăţie? Amândouă sunt complet greşite. Sentimentele noastre n-au nimic de a face cu asta. Domnul Hristos a fixat etalonul după care măsoară. Nu se va accepta nimic mai puţin decât o "credinţă care lucrează din dragoste".

Dar să ne întoarcem la declaraţia alarmantă că cea mai mare parte a omenirii se va pierde, incluzându-i şi pe cei mai activi suporteri ai religiei. În Biblie, ni se porunceşte să ne închinăm, iar închinarea este o parte necesară a adevăratei religii, dar oare chiar se va pierde o armată de creştini închinători? Domnul Isus a declarat: "De geaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti" (Matei 15:9). O altă declaraţie şocantă cu privire la adevăr! În zadar se vor închina oamenii dacă vor respinge adevărata învăţătură în favoarea tradiţiei omeneşti.

Când este închinarea în zadar?

În mai multe ocazii Domnul Isus ne-a îndemnat că trebuie să umblăm în tot adevărul cunoscut. "Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nici o desvinovăţire pentru păcatul lor" (Ioan 15:22). "Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi 'Vedem'. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne" (Ioan 9:41). Când cineva află un punct de adevăr din Biblie şi refuză să asculte de el, se face vinovat de înfăptuirea acelui păcat. Un astfel de om se luptă cu Duhul Sfânt a cărui lucrare de căpătâi este să ne călăuzească în tot adevărul. Acest refuz de a asculta împietreşte conştiinţa, făcând ca în cele din urmă Duhul Sfânt să Se retragă şi omul să comită păcatul de neiertat. Nu este de mirare că o astfel de închinare este zadarnică. Respingând poruncile lui Dumnezeu în favoarea tradiţiilor omeneşti, Duhul Sfânt este îndepărtat cu dispreţ. După cele declarate în Fapte 5:32, doar aceia care ascultă sunt aleşi de Duhul Sfânt spre a fi umpluţi de El.

Să ne oprim acum şi să cugetăm la profunda semnificaţie a ceea ce am descoperit. Marea majoritate a oamenilor se va pierde, incluzându-i pe mulţi care fac minuni în numele lui Hristos, care I se închină şi pretind căÎl cunosc şi sunt copiii Lui. Motivul pentru care se vor pierde este că nu-L iubesc întratât încât să păzească toate poruncile Lui. Dintr-un oarecare motiv, aceşti lucrători zeloşi ai bisericii au ajuns să privească cu uşurinţă legea lui Dumnezeu. Majoritatea dintre ei consideră legalism ideea că neascultarea ar putea să-i îndepărteze din cer. Satana le-a orbit ochii cu privire la legătura frumoasă şi intimă de iubire şi ascultare. Milioane de creştini protestanţi au fost de fapt învăţaţi că ascultarea sau neascultarea lor nu poate să aibă nici un efect asupra mântuirii lor finale.

Dacă privim tradiţia adânc înrădăcinată a creştinismului popular de astăzi, putem să vedem cum a manipulat Satana milioane de oameni ca să respingă cerinţele legii morale a lui Dumnezeu. Prin interpretarea sucită a unui har ieftin (cineva l-a numit "o iubire uşoară") s-au pus bazele ca să învingă strategia de înşelăciune a maestrului diabolic. Bătălia finală dintre adevăr şi greşeală se va da în jurul problemei de bază a credincioşiei sau necredincioşiei, a ascultării sau neascultării. Iar accentul va cădea drept pe porunca a patra, care conţine cel mai mare semn distinctiv al puterii creatoare şi al autorităţii lui Dumnezeu.

Duminica - O tradiţie a oamenilor

S-ar părea mai mult decât o coincidenţă că Domnul Isus a descoperit "tradiţiile oamenilor" ca fiind învăţătura falsă ce va duce la închinarea în zadar. Tradiţia cea mai cunoscută de astăzi, care i-a împiedicat pe oameni de a nu păzi cele Zece Porunci este învăţătura păstrării duminicii. Aproape orice creştin de orice confesiune poate să apere şi să înalţe nouă din cele Zece Porunci. Doar Sabatul a provocat multă ură şi prejudecăţi împotriva legii celei sfinte a lui Dumnezeu.

Cine a inspirat această atitudine de dispreţ pentru singura parte din Biblie, pe care a scris-o Dumnezeu cu propria Lui mână? Cum au ajuns atât de multe milioane de oameni să pună semnul egal între ascultare şi legalism? Tragedia este că pastorii şi preoţii au fost şi sunt în mare parte răspunzători pentru îndepărtarea oamenilor de la ascultare. În mod repetat, în timpul cruciadelor mele de evanghelizare, oamenii îmi povestesc despre cuvintele furioase adresate de proprii lor pastori la adresa Sabatului. Incapabili de a oferi vreun temei biblic pentru păstrarea duminicii şi frustraţi de întrebările insistente ale turmei lor, mulţi pastori fac apel la atacuri zgomotoase cu privire la validitatea legii. Am descoperit că aceste atacuri urmează în general două linii de argumente. Grupul fundamentalist de predicatori accentuează "spiritul legii" în timp ce insistă că litera nu este obligatorie. Aceasta face ca ziua a şaptea să fie pusă deoparte ca fiind duminica. Celalt grup de teologi mai liberali susţine că nu este nevoie de nici o zi deosebită de închinare şi că cei credincioşi sunt total scutiţi de toate cerinţele legii.

Întrucât păcatul este definit în Biblie ca fiind "călcarea legii", iar ap.Pavel afirmă că "acolo unde nu este lege, nu este nici călcare de lege", orice atac asupra legii nu serveşte decât la slăbirea convingerii omului că ar păcătui, dacă nu ar ţine legea (1 Ioan 3:4; Romani 4:15). Ap.Iacov afirmă că cine calcă o poruncă, le calcă pe toate zece şi aceasta constituie fărădelege sau păcat (Iacov 2:10-12).

Este oare o problemă gravă să distrugi încrederea în acest măreţ cod moral scris cu mâna lui Dumnezeu? Oare oamenii iau păcatul mai uşor atunci când îşi pierd credinţa în autoritatea celor Zece Porunci? Fără îndoială că aşa fac. Nu ne este uşor să înţelegem situaţia ciudată prin care pastorii şi preoţii îi învaţă pe oameni să păcătuiască. Doar când studiem marile linii profetice cu privire la aceste ultime zile, începem să înţelegem acest fenomen.
S-ar părea că Dumnezeu a avut de a face cu pastori necredincioşi atât în vremurile Vechiului cât şi ale Noului Testament. A trebuit să se rostească unele judecăţi aspre împotriva păstorilor care îşi conduceau greşit turmele. Oamenii de veghe care nu spuneau adevărul despre pericolele iminente erau socotiţi răspunzători pentru victimile care ar fi avut de suferit. Astfel de predicatori se transformă de fapt în unelte ale celui rău. Ap.Pavel declara: "Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii" (2 Corinteni 11:14, 15).

Doar Cuvântul inspirat putea să-i numească atât de vehement şi direct pe aceşti pastori. S-ar părea că Dumnezeu îi consideră pe aceşti oameni adevăraţi slujbaşi ai lui Satana deoarece le este teamă să spună adevărul şi în schimb, îşi propagă propriile păreri. A venit timpul să înţelegem marea conspiraţie a lui Satana de a-i face pe oamenii sutanei -- conducătorii religioşi de frunte -- să predice învăţături stricate în numele lui Hristos. Ap.Pavel a prezis că: "va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ... îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite" (2 Timotei 4:3, 4).

Este interesant de remarcat că aceşti învăţători ai ultimelor zile sunt descrişi ca întorcându-şi urechile de la adevăr. Asta înseamnă că l-au văzut, l-au înţeles, dar n-au vrut să-l recunoască. Dumnezeu a adus exact aceeaşi acuzaţie împotriva preoţilor Săi din Vechiul Testament. "Preoţii Lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nici o deosebire între ce este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele şi sunt pângărit în mijlocul lor." (Ezechiel 22:26).

Preoţii Vechiului Testament îşi întorceau ochii de la Sabat, iar pastorii ultimelor zile îşi vor întoarce urechile de la adevăr. Cât de tragic! Cu alte cuvinte, vor vedea, dar vor încerca să se întoarcă de la adevăr, refuzând să se uite la el. Deseori, am stat de vorbă cu pastori de diferite confesiuni cu privire la Sabat. Unii au recunoscut cu sinceritate că sâmbăta este adevărata zi a Domnului din Biblie. Alţii l-au respins din diferite motive. Câtorva pur şi simplu ne le venea să creadă că Dumnezeu ţine atât de mult la care zi să o păstrăm. Ei considerau că Dumnezeu Se va arăta înţelegător cu aceia care vor găsi mai comod să ţină o altă zi decât a şaptea. Unii slujbaşi cu care am stat de vorbă nici nu acceptă că Biblia ar fi Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

Predicatori care se îndoiesc de adevăr

Este şocant cum scepticismul şi înalta critică le-au furat multor pastori credinţa în Biblie. Chiar multe dintre bisericile evanghelice conservatoare a liniei celei vechi ajung să pună la îndoială inspiraţia Scripturilor. Deseori se folosesc de acest argument spre a respinge Sabatul.

Într-una din cruciadele de evanghelizare de la Amazing Facts, mi-am petrecut o după-amiază interesantă cu un pastor baptist din sud, care îmi ceruse o întrevedere pe tema subiectului Sabatului. Unii dintre membrii lui luaseră parte la campania de evanghelizare de la Amazing Facts şi îi puseseră întrebări cu privire la ceea ce aflaseră. Pentru prima dată în viaţa lui, a aprofundat acest subiect ca să ştie ce să le răspundă enoriaşilor săi. Apoi, m-a rugat să mă întâlnesc cu el la biroul bisericii lui. Am ascultat cu uimire pe când mi-a explicat de ce nu putea să primească Sabatul. Am rămas uimit deoarece baptiştii sudişti au reputaţia istorică de a fi creştini fundamentalişti, care cred în Biblie. Dar acest tânăr care absolvise Seminarul Baptist Sudist din Louisville în 1975 nu credea în istorisirea creaţiunii din Geneza. A negat şi istorisirea potopului şi şi-a afirmat credinţa în evoluţionism ca explicaţie a apariţiei omului. A respins evident şi istorisirea despre Iona şi balenă. În cele din urmă, l-am întrebat dacă crede în naşterea Domnului Isus din fecioară. Răspunsul lui a fost: "Nu cred că este nevoie să cred în naşterea din fecioară ca să fiu mântuit."

Mi-aş dori să vă spun că această atitudine este un caz de excepţie printre baptişti, dar nu este aşa. Acest pastor m-a asigurat că peste jumătate din pastorii baptişti sudişti cred exact ceea ce crede el. Sper sincer ca el să fi greşit în estimare şi eu îmi păstrez părerea că el exagera cifrele. Cu toate acestea, sunt convins că majoritatea colegilor acestui tânăr predicator şi-au pierdut credinţa în Cuvântul inspirat în timp ce studiau la seminar, aşa cum studiase şi el.

În final, după ce i-am pus întrebări destul de profunde, a afirmat slab că ar crede puţin în naşterea din fecioară deşi nu credea că este atât de important. L-am întrebat dacă enoriaşii lui cunoşteau părerile lui despre Biblie şi m-a asigurat că nu ştiau. Nu îndrăznea să predice despre lucrurile în care credea. I-am spus: "Dave, dacă biserica ta ar şti ceea ce ne-ai spus nouă, te-ar concedia imediat." Am înţeles perfect de ce îi era teamă să-şi predice propriile convingeri. N-ar trebui să fie o mare surpriză să vedem crescând acest val de scepticism. Practic, reprezintă unul din semnele sfârşitului timpului. Vedem cum se împlinesc profeţiile în faţa ochilor noştri. Ceea ce v-am povestit reprezintă doar unul din semnele tragice a venirii foarte apropiate a Domnului Isus.

Vă întrebaţi poate cum au alunecat seminariile şi marile biserici spre acest fel de îndoială deschisă cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu? Un motiv este evident. Tăgăduind Sabatul, i-au deschis uşa îndoielii cu privire la raportul creaţiunii în şase zile literale. Un alt pas făcut uşor a dus la vaste perioade atribuite evoluţiei. Dumnezeu a dat Sabatul ca un semn de aducere aminte a puterii Sale de Creator şi Suveran. Reprezentându-I autoritatea ca singurul Dumnezeu adevărat, Sabatul urma să fie un semn săptămânal al faptului că singurul Dumnezeu care merită închinarea este Cel care Singurul are şi a avut puterea de a crea şi de a recrea. Ca un semn al creaţiunii şi răscumpărării, păstrarea Sabatului urma să fie o ocrotire perpetuă faţă de răul evoluţionismului ca şi modernismului. Când bisericile au respins Sabatul, au respins şi bastionul cel mai puternic care urma
să le protejeze de felul de necredinţă de moarte pe care o exprimase tânărul pastor. Nimeni care crede şi ţine Sabatul nu poate să fie evoluţionist sau modernist.

Dacă Sabatul se poate schimba, atunci şi Biblia se poate schimba

Această stare de îndoială care aduce confuzie este şi rodul antinomianismului care este atât de larg îmbrăţişat. Încercând să îndepărteze legea morală a celor Zece Porunci, bisericile au compromis învăţătura Bibliei infailibile. Dacă prin explicaţii putem îndepărta Sabatul, dacă se poate anula marea lege morală, atunci aproape orice altă parte a Bibliei poate fi explicată prin raţiune. Şi a fost explicată, de către milioane care au fost învăţaţi să facă aşa de către pastorul de la amvon.

Dar ce crede Dumnezeu despre aceia care au creat această breşă ruşinoasă în legea Sa? Prin proorocul Maleahi, Dumnezeu ne descrie insuccesul pastorilor Lui de a înălţa legea: "Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură (Legea - KJV), pentru că el este un sol al Domnului oştirilor. Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi ... pentru că n-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa oamenilor, când tălmăciţi Legea." (Maleahi 2:7-9).

Dumnezeu îi acuză pe predicatori că sunt părtinitori când tălmăcesc Legea. Asta înseamnă că ei predică doar o parte din ea, nu toată. Ei i-au făcut pe oameni să se împiedice de Lege, ceea ce arată că i-au influenţat pe oameni să o calce. De-a lungul întregului Vechi Testament, Dumnezeu a descris desfăşurarea planului inspirat de Satana de a pune deoparte Legea Lui. Încheind acest subiect, aş dori să amintesc un lanţ din astfel de profeţii, toate fiind legate de un simbol comun. Aş dori să observaţi firul de legătură care este urmărit atât de profeţii mari cât şi de cei mici şi întreţesut prin scrierile lor.

Legea lui Dumnezeu - Un zid protector

Simbolul cel mai larg răspândit pentru Legea lui Dumnezeu s-ar părea că este acela al unui zid şi este nespus de folosit de-a lungul Vechiului Testament. Isaia a încercat să reprezinte neascultarea de lege printr-o breşă în zid. "Poporul acesta este un popor răzvrătit ... nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului ... de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, ameninţă să cadă." (Isaia 30:9-13).

Acum urmăriţi cu atenţie şi le vom îngădui altor scriitori inspiraţi să dezvolte concepţia de bază a zidului spart. Ezechiel a arătat că unii călcători ai legii vor încerca să-şi acopere faptele lor păcătoase, netezind spărtura din zid. Din nefericire, ei urmau să înlocuiască printr-un material slab, de imitaţie ca să pară zidul bun, dar care nu se dovedea a fi de loc acceptabil. "Vai de proorocii fără minte ... Voi nu v-aţi suit înaintea spărturilor, n-aţi înconjurat cu un zid casa lui Israel ... Poporul Meu zideşte un zid şi ei îl tencuiesc cu ipsos." (Ezechiel 13:3-10).

Aici Dumnezeu îi mustră pe conducătorii spirituali pentru că nu au reparat golurile şi spărturile din zid. În calitate de străjeri de pe ziduri, trebuiau să fie chiar primii care să observe vreo slăbire şi să avertizeze imediat de spărtură şi să repare zidurile de apărare. În acest caz, nu numai că preoţii nu au reparat spărtura, dar au şi trecut cu vederea că se repara cu materiale periculos de slabe pe care Dumnezeu nu le putea aproba. Ipsosul reprezintă un efort de a ignora gravitatea defectului prin învăţături false în loc de a-i duce pe oameni înapoi la ascultare deplină. În repetate rânduri, Dumnezeu a trebuit să-i avertizeze pe preoţi ca să nu slăbească autoritatea Legii Sale. Maleahi îi avertiza pe preoţi: "Aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi ... n-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa amenilor, când tălmăciţi Legea" (Maleahi 2:8-9). O astfel de atitudine L-a făcut pe Dumnezeu să-i mustre că tencuiesc zidul cu ipsos neudat.

Zidul spart - Spărtura Sabatului

Acum suntem gata să stabilim adevărul interesant că spărtura primordială din lege avea de a face cu porunca a patra. Profetul a reluat tema zidului iarăşi în Ezechiel 22:26-28. "Preoţii lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc locurile sfinte ... îşi întorc ochii de la Sabatele Mele ... Proorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos ... şi zic, 'Aşa vorbeşte DOMNUL DUMNEZEU!' Şi DOMNUL nu le-a vorbit!"

Aici ne aflăm în faţa unei spărturi clare a Legii (călcarea Sabatului) legată de un ipsos neudat. Din nou , preoţii sau predicatorii, poartă singuri răspunderea pentru greşeală. După cum am observat deja, ei calcă legea întorcându-şi ochii de la Sabat. Asta ne arată clar că l-au văzut, dar s-au întors deliberat şi au refuzat să-l recunoască sau să asculte de el. Dar oare ce înseamnă că au tencuit zidul cu ipsos neudat? Nu este nevoie de prea multă inteligenţă să înţelegi că ei au încercat să umple spărtura Sabatului cu un material de imitaţie care nu a refăcut zidul de loc.

Mai mult, au încercat să lase impresia că Dumnezeu a aprobat ceea ce au făcut ei, zicând: "'Aşa vorbeşte DOMNUL DUMNEZEU!' Şi DOMNUL nu le-a vorbit." Întrebare: Au încercat oare conducătorii religioşi să pună în locul adevăratului Sabat vreo zi falsă, nescripturistică şi să lase impresia că Dumnezeu trece cu vederea asta? Bine-înţeles că au încercat! În loc de a reface adevăratul Sabat al zilei a şaptea, care fusese surpat de infiltraţia păgână din prima biserică, ei au adus o zi consacrată închinării antice la soare. Fără vreo linie de autoritate biblică, au cinstit acea zi cu titlul "Ziua Domnului" şi continuă să zică: "'Aşa vorbeşte DOMNUL!' Şi DOMNUL nu le-a vorbit."

Dumnezeu măsoară zidul

Oare Domnul aprobă această falsificare nesfântă a Legii Sale desăvârşite? Domnul Isus declara: "De geaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti" (Matei 15:9). Nici o cantitate de tencuială cu material străin nu poate întregi zidul din nou. Doar restaurarea cu materialul original, ziua a şaptea a săptămânii, poate mulţumi măreţul fir de plumb al examinării atente făcute de Dumnezeu. El este Autorul acestei legi -- Ziditorul zidului --şi El nu va accepta nimic mai puţin decât tăria deplină şi măsura originalului. "El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă şi avea o cumpănă în mână. ... Şi Domnul a zis: 'Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu.'" (Amos 7:7, 8). Cumpăna sau firul de plumb se foloseşte pentru a determina verticalitatea exactă a unui zid, iar Dumnezeu Îşi va măsura poporul prin legea Lui cea sfântă. Domnul Isus a declarat că închinarea este zadarnică şi lipsită de sens, atunci când se predică poruncile oamenilor în locul poruncilor Lui. "Şi aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre." (Matei 15:6).

Prin aceste cuvinte, cu siguranţă că Domnul Hristos a arătat că se vor folosi de tradiţie ca să-I anuleze legea. Astfel putem vedea cum reprezintă ipsosul neudat tradiţia închinării la duminică, care se aplică spărturii legii. Urmarea reprezintă instituirea unei spărturi în zid, care este străină de zidul original, desăvârşit.

Cineva s-ar putea să obiecteze că luăm versetele din context şi că simbolul zidului nu se referă la legea lui Dumnezeu în aceste zile moderne. Profetul Ezechiel a arătat că zidul imitat va fi tencuit cu ipsos nemuiat în aceste ultime zile şi că ultimile şapte plăgi îi vor aduce nimicirea totală. "Spune celor ce-l acoperă cu ipsos că se va prăbuşi ... şi se va deslănţui furtuna." (Ezechiel 13:11).

Tencuitorii zidului nimiciţi de plăgi

Ne oferă oare Biblia vreo indicaţie despre timpul acestei furtuni puternice? Vizionarul Ioan descrie evenimentul prin aceste cuvinte: "O grindină mare ... a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare." (Apocalipsa 16:21).

Aici avem dovezi că Dumnezeu Se va ocupa de falsul zid al tradiţiei în timpul ultimelor şapte plăgi. Dumnezeu Se referă la acea judecată asupra zidului ca de "mânia Mea" în Ezechiel 13:14, 15. "Voi surpa zidul pe care l-aţi tencuit cu ipsos ... se va prăbuşi şi veţi pieri în mijlocul dărâmăturilor lui. ... Îmi voi potoli astfel mânia împotriva zidului şi împotriva celor ce l-au tencuit cu ipsos." La care mânie se face referire?

Dumnezeu Se referă la ultimile şapte plăgi ale mâniei Lui: "Şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu" (Apocalipsa 15:1). Vedeţi tabloul acum? Mânia Lui se realizează prin nimicirea zidului imitat printr-o ploaie de grindină, care reprezintă una din ultimile plăgi, de asemenea un semn al mâniei lui Dumnezeu. Asta aşază judecata tencuitoriilor zidului la sfârşitul timpului când vor fi vărsate ultimile şapte plăgi. Dar cum putem fi siguri că acest ipsos neudat este într-adevăr tradiţia închinării la duminică? În caz că ar mai exista vreo îndoială în această privinţă, vă rog să cântăriţi această ultimă dovadă. Mânia lui Dumnezeu cade DOAR peste aceia care au semnul fiarei. "Dacă se închină cineva fiarei ... şi primeşte semnul ei ... va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu" (Apocalipsa 14:9, 10).

Acum haideţi să judecăm împreună. Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu se află în faţa noastră. Întrucât ultimile şapte plăgi cad doar peste aceia care au semnul fiarei şi întrucât falşii ziditori ai zidului sunt loviţi de plăgi, trebuie să conchidem că ziditorii poartă semnul. Am arătat deja că tradiţia duminicii s-a folosit pentru tencuire. Înseamnă asta că păzirea duminicii se leagă de semnul fiarei? Desigur. Pentru o explicaţie detaliată a acestei legături fascinante, scrieţi ca să primiţi broşura gratuită The Beast, The Dragon and The Woman -- Fiara, Balaurul şi Femeia. Chiar dacă nu mai tratăm subiectul, putem vedea că aceia care tencuiesc zidul (schimbă legea lui Dumnezeu) sunt apărători ai duminicii şi că vor fi şi ei loviţi de plăgile care vor cădea DOAR peste aceia care au semnul fiarei. Trebuie să fii orb să nu vezi că semnul se leagă strâns de păzirea duminicii.

Acum să continuăm simbolul zidului în alte scrieri ale profeţilor Vechiului Testament. Dumnezeu a fost profund preocupat de spărtura sau golul care a fost făcut în legea Sa. Se aminteşte despre Dumnezeu că ar fi zis: "Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea" (Ezechiel 22:30).

În ciuda metodelor diversioniste ale tradiţiei de tencuire a spărturii şi de zidire a unui fals zid, Dumnezeu este reprezentat de către profet ca dorind să găsească pe cineva care "să înalţe un zid" şi "să stea în mijlocul spărturii". Ce tablou avem aici! Oare i-a găsit Dumnezeu pe aceia care vor avea curajul să refacă un adevăr nepopular? Oare Biblia descrie în cele din urmă refacerea zidului prin credinţă pentru a corespunde firului de plumb, cumpănei lui Dumnezeu?

Acum Isaia reia firul şi zugrăveşte ultimul tablou. "Ai tăi (ai Domnului) ... vor fi numiţi 'Dregători de spărturi'. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să-L sfinţeşti pe DOMNUL, slăvindu-L şi dacă-l vei cinsti ..." (Isaia 58:12, 13). Aici, fără nici un echivoc, găsim o descriere clară a acelora care vor repara spărtura şi vor reface zidul original, aceia care se întorc la adevăratul Sabat şi care se ocupă de îndepărtarea molozului tradiţiei, astfel ca Sabatul să strălucească din nou spre desfătarea copiilor lui Dumnezeu--o zi sfântă şi cinstită. Eliberată de aluziile false rostite de antinomianişti şi libertini, legea lui Dumnezeu va fi recunoscută ca măreţul standard moral al harului-creştini mântuiţi-dovadă a unei adevărate legături de iubire cu Domnul Isus.

Strângând laolaltă aceste fire de aur de adevăr biblic, putem rezuma foarte uşor şi repede istoria profetică. În ultimile zile, se vor face încercări puternice de către falşii păstori de a slăbi autoritatea legii lui Dumnezeu. Grupuri religioase influente îşi vor uni forţele spre a-i face pe oameni să respingă adevăratul Sabat. Lăsând deoparte porunca a patra, se face o spărtură în legea, care este reprezentată de un zid ocrotitor. Deşi se foloseşte un material fals spre a reface golul sub forma închinării la duminică, Dumnezeu va găsi un popor, care se vor numi dregători de spărturi şi care se vor întoarce la păzirea adevăratului Sabat. Aceia care încearcă să-I schimbe legea înlocuind ziua păgână a soarelui vor primi semnul fiarei şi vor suporta pedeapsa ultimilor şapte plăgi.

Dar să încheiem acest tablou profetic descurajant cu o notă de nădejde şi asigurare. Nu toţi vor fi găsiţi demolând sau încercând să schimbe legea lui Dumnezeu. În cartea Apocalipsei Dumnezeu arată spre sfinţii Săi şi îi descrie prin aceste cuvinte: "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus" (Apocalipsa 14:12). O rămăşiţă nu va merge după tradiţiile oamenilor. Nu vor accepta nici un înlocuitor pentru cerinţele lui Dumnezeu. Ca ultima piesă a bisericii apostolice, ei se caracterizează printr-o iubire deosebită faţă de Isus şi prin păzirea poruncilor Lui. Satana în ultima bătălie disperată împotriva lui Dumnezeu se va lupta pentru ca să câştige credincioşia acestui mic grup. Iată cum a văzut Ioan această luptă: "Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos." (Apocalipsa 12:17).

Fie ca Dumnezeu să vă dea curajul de a face parte din acea biserică a rămăşiţei, care are credinţa lui Isus, mărturia lui Isus şi care păzeşte toate poruncile Lui. Aceştia vor fi consideraţi cu adevărat drept sfinţi. În rezumat, observaţi cum text după text se leagă pentru a arăta soarta şi nenorocirile zidului-legea lui Dumnezeu.

1. Zidul reprezintă legea lui Dumnezeu. O spărtură în zid reprezintă călcarea legii [nelegiuire] (Isaia 30:9-13), "Poporul acesta este un popor răzvrătit ... copii care nu vor să asculte Legea DOMNULUI ... de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt şi a cărui prăbuşire vine deodată."


2. Falşii păstori nu au refăcut spărtura, ci în schimb au încercat să repare golul cu ipsos slab, neudat, un material de imitaţie (Ezechiel 13:3-14), "Vai de proorocii fără minte ... voi nu v-aţi suit înaintea spărturii, n-aţi înconjurat cu un zid ... voi surpa zidul pe care l-aţi tencuit cu ipsos."


3. Spărtura din zid a fost Sabatul, pe care predicatorii au văzut-o, dar şi-au ascuns ochii de ea. În loc să refacă adevăratul Sabat, ei au folosit în schimb duminica păgână [ipsos neudat] susţinând că Domnul a spus că este bine şi aşa, când "DOMNUL nu le-a vorbit!" (Ezechiel 22:26-28), "Preoţii lui calcă legea Mea şi Îmi pângăresc lucrurile sfinte ... îşi întorc ochii de la Sabatele Mele ... Proorocii lui"
   au pentru ei tencuieli de ipsos ... şi zic: 'Aşa vorbeşte DOMNUL DUMNEZEU!' Şi DOMNUL nu le-a vorbit!"


4. Zidul imitat [duminica] se va descoperi şi va fi nimicit când vor cădea plăgile [grindina] (Ezechiel 13:11), "Spune celor ce-l acoperă cu ipsos că se va prăbuşi, va veni o ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea şi se va deslănţui furtuna."


5. Grindina reprezintă una din ultimile şapte plăgi (Apocalipsa 16:21), "O grindină mare ... a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare."


6. Plăgile se numesc "mânia lui Dumnezeu" (Apocalipsa 15:1), "Şapte îngeri care aveau şapte urgii, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu."


7. Mânia lui Dumnezeu [plăgile] cad peste aceia care au semnul fiarei (Apocalipsa 14:9, 10), "Dacă se închină cineva fiarei ... şi primeşte semnul ei ... va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu."


8. Mânia lui Dumnezeu [plăgile] va cădea asupra acelora care au folosit ipsosul neudat [duminica]. Plăgile şi nimicirea dovedesc că aceste evenimente vor avea loc la sfârşitul lumii şi că aceste profeţii se aplică zilelor noastre (Ezechiel 13:13-15), "În urgia Mea, voi porni furtuna... în mânia Mea, vor cădea pietre de grindină ca să nimicească. Voi surpa zidul pe care l-aţi tencuit cu ipsos... Îmi voi potoli astfel mânia împotriva zidului şi împotriva celor ce l-au tencuit cu ipsos."


9. Dumnezeu i-a căutat pe aceia care urmau să refacă spărtura sau golul din legea Lui aşa cum trebuie (Ezechiel 22:30), "Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea."


10. Dumnezeu îi găseşte pe aceia care vor reface spărtura. Ei vor reaşeza adevăratul Sabat la locul care i se cuvine (Isaia 58:12, 13), "Ai tăi ... vor fi numiţi 'Dregători de spărturi' 'Cei ce dreg drumurile'. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă."